prozaultrascurta

textconstruct.eu, energie verde, ecologie şi gramatică

Arhivă pentru Tensiune

Deci, ce mai putem face ca să ne omorâm planeta?

Nu este de ajuns că se poluează oceane şi mări pentru a extrage petrol, de acum vom începe să defrişăm păduri la o rată şi mai mare. De ce? Păi nişte inteligenţi în căutare de glorie sacrifică însăşi lumea lor pentru a găsi răspunsuri la întrebări. Petrolul extras din materia lemnoasă este ultima descoperire în domeniu. Procesul este simplu: se alege pădurea, se taie toţi copacii (ei zic că doar crengile uscate, dar cine îi mai crede?), se pune acid sulfuric, se arde consistent, se scapă lumea de păduri, se subţiază stratul de ozon, se modifică efectele climatice, se omoară planeta! Poate deştepţii aceştia o să primească şi premiul Nobel!

Reclame

Prima încercare de nişare

Puţin timidă şi recunosc, încă incipientă, meteahna de a nişa blogul pare să prindă puţin contur. Persoana din spatele posturilor este aceeaşi, scrisul este acelaşi, doar ideile sunt puţin modificate. Poate o să discutăm despre scrierile ultrascurte,  sau despre energia verde , sau cel mai probabil despre amândouă! Viitorul ne aparţine şi o să îl folosim ca atare…

Fără titlu

Cu privirea aţintită undeva, departe, în gresia din faţa mea, cu mintea înotând prin cele mai adânci oceane şi mâinile împreunate în semn de rugăciune, aştept smerit un ceas ce-are să vie. Aştept, imun la trecerea timpului, încordat în pesimismul rugăciunii ce îmi sună în cap. Timpul aleargă pe lângă mine fără să se oprească să mă întrebe de ce stau. Nu este curios, pare ceva normal.

Pentru mine, copilul

Sunetul metalic mi-a îndurerat timpanele. A contat în egală măsură şi tensiunea acumulată în muşchi. Fiecare celulă din corp a reacţionat la acest spectacol nedorit. Pârâitul dureros al unui os anunţa câteva săptămâni de imobilizare. Aproape simultan, sângele a ţâşnit cu presiune din craniul fisurat. Durerea era prea mare pentru a o lua în seamă. Singurul meu gând era protejarea copilului pe care îl ţineam strâns la pieptul meu. Eram mama lui, nu pot să permit să i se întâmple ceva! Nu contează altceva…doar el! Maşina continua să se muleze în jurul copacului.

Disconfort

Sângele pulsează puternic, creând o presiune uriaşă pe creier. Câte o săgeată dureroasă trece prin ochiul stâng, urcând pe nervul optic până în sinapse. O stare generală de disconfort şi o puternică lipsa de concentrare pun stăpânire pe tine. Ai nevoie de pauze regulate, pauze de câteva secunde, timp în care încerci să îţi controlezi durerea. Înjuri în gând pentru că te găseşti în această situaţie. Ai fi putut să o eviţi. Ai fi putut să eviţi multe. Dar nu ai făcut-o. Acum taci, suferă şi acceptă-ţi greşelile. Sunt ale tale, defilează cu ele. O nouă săgeată, o nouă durere, un nou puseu de presiune pe creier.

Războiul durerii

Nelipsitele lupte cu concentrarea s-au transformat de mult în adevărate războaie. Din cauza durerii, neuroni pică ucişi în fiecare secundă. Sunt victime nevinovate. Ideea este uitată aproape instantaneu şi o stare generală de rău pune stăpânire pe mintea ta. Ai vrea să crezi că este doar autosugestie. Cu cât te gândeşti mai mult la durere, cu atât durerea se amplifică. Nu este aşa. Un medicament miraculos îşi face câteodată treaba, altădată te dezamăgeşte. De data aceasta durerea a dispărut, războiul s-a încheiat. Dar pacea este atât de fragilă!

Lumina

Imaginile se derulează cu viteză în jurul tău. Pare ca şi când cineva a apăsat butonul de derulare rapidă. Periferic, funcţionezi în parametri normali, având în vedere că încă eşti capabil să observi şi să analizezi. Întuneric total. De data aceasta, analiza şi-a pierdut rostul iar situaţia în care eşti pus, aceea de a-ţi vedea chipul oglindit în întuneric îţi ridică şi mai multe semne de întrebare. O lumină puternică te-a făcut instinctiv să te încrunţi şi să închizi ochii. Ieşirea din tunel, soarele puternic, zgomotul şinelor şi sunetul strident al unei sirene te-a trezit din visare.