prozaultrascurta

textconstruct.eu, energie verde, ecologie şi gramatică

Arhivă pentru picior

Sandalele spartane

Un set de picioare spartane ieşeau de sub rochiţa pe care o purtam. Nici acum nu înţeleg de ce trebuie să port acele încălţări hilare. Cineva mi le-a recomandat şi pe deasupra, le-am văzut şi într-o revistă de modă. Pe manechin arătau bine, foarte bine chiar. Dar manechinul nu avea degetele mele butucănoase, unghiile atât de late şi câteodată murdare, sau talpa uscată şi crepată pe alocuri. Nu, picioarele manechinului erau fine, erau atrăgătoare. Efectul acelor chingi, a călcâiului acoperit în timp ce laba piciorului în întreaga ei splendoare era descoperită, nu a fost deloc cel scontat. În acest moment, tot ce vreau e să le dau jos din picioare, vreau să scap de ele…

Reclame

Piciorul înşelător

Pielea fină îi lucea în soarele roşu. Apus. Linia orizontului se oprea într-o zonă de foc, o zonă care în aceste momente părea a fi poarta dintre infern şi rai. Priveam exaltat efectele unui atât de frumos apus. Pielea fină a apărut din nou. Era glezna şi genunchiul ce ieşeau de sub un baldachin. Sunt în vacanţă, trebuie să interacţionez, mai ales cu genul feminim. Aşa cere eticheta. Eticheta mea. Dezamăgit, mă întorc la şezlongul meu. Piciorul şi pielea fină aparţineau unui bărbat…un bărbat epilat.